Demers în vederea obţinerii unui duplicat pentru un act de studiu

Print
Parent Category: SERVICII
Created on Tuesday, 05 October 2010 Last Updated on Monday, 02 September 2013 Published Date

Pe baza unei cereri scrise către conducerea unităţii şcolare se solicită eliberarea unei adeverinţe în care să fie specificate seria şi nr. actului original pierdut, distrus, furat, completat greşit.

  • Declaraţia notarială, dată de titularul actului respectiv, în care sunt cuprinse toate elementele necesare pentru identificare, împrejurările în care actul original a fost pierdut, precum şi alte precizări care să confirme dispariţia actului.
  • Copie legalizată de biroul notarului public de pe certificatul de naştere
  • Copie după C.I./B.I.
  • Dovada publicării distrugerii, furtului sau a completării greşite, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a
  • Două fotografii, format 3x4 cm
  • Timbru fiscal (valoarea acestuia să nu fie mai mică de 3.000 lei vechi
  • Aprobarea scrisă a inspectoratului şcolar pentru eliberarea duplicatului
  • Cerere pentru eliberarea duplicatului de pe actul de studii respectiv
  • În cazul în care titularul actului nu poate veni să i se elibereze duplicatul(persoane grav bolnave, netransportabile, plecate din ţară) actele de studii se eliberează persoanelor împuternicite pe bază de procură autentificată de biroul notarului sau consulat.
Powered by PointLink Joomla 2.5 extensions. Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu
Copyright 2012

©